Sporturi· 2 min citire

Sportul românesc, din nou în doliu! A murit Dan Grecu, fostul mare campion de gimnastică

Viorica Viscopoleanu și Dan Grecu

Viorica Viscopoleanu și Dan Grecu

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 13 dec. 2024, 09:54

La zece zile după decesul lui Helmut Duckadam, sportul românesc este din nou în doliu. Dan Grecu, campion mondial și poreclit ”stăpânul inelelor” pentru evoluțiile sale la inele, a murit la vârsta de 74 de ani.

Dan Grecu a fost campion național de 15 ori

Dan Grecu s-a născut la 26 septembrie 1950, în București, și a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport (IEFS) din București, promoția 1980, devenind profesor de educație fizică.

A debutat în gimnastică la vârsta de 12 ani, la Iași, sub îndrumarea profesorului Octav Ungureanu. În 1963, a fost legitimat la clubul Viitorul București, de unde s-a transferat la Dinamo, tot în Capitală. La cele două cluburi, precum și la lotul național, s-a pregătit cu antrenorul Mircea Rădulescu.

Dan Grecu a câștigat, de-a lungul carierei sale sportive, peste 15 titluri de campion național. În cei peste zece ani de activitate competițională internațională, a participat la trei olimpiade, patru campionate mondiale și tot atâtea campionate europene, două jocuri mondiale universitare și la trei ediții ale cupei mondiale, cucerind pentru gimnastica românească primele titluri de campion mondial și european.

Primul gimnast român medaliat cu aur

Dan Grecu a fost primul gimnast român care a câștigat o medalie de aur, în 1974, la Varna, unde a cucerit titlul mondial la inele. De asemenea, el a fost medaliat olimpic cu bronz la inele, la JO Montreal 1976.

Dan Grecu a fost și antrenor coordonator al lotului olimpic masculin pregătindu-l inclusiv pe Marius Urzică, care s-a pregatit mai bine de un deceniu la Reșita.

El a fost unul dintre sportivii cu merite deosebite în afirmarea gimnasticii românești pe plan intern și peste hotare, dar și antrenor și arbitru internațional de gimnastică.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News