Sporturi· 4 min citire

Mihai Covaliu este realist înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris: „ Dacă vor fi 7 medalii, aș fi fericit”

Mihai Covaliu

Mihai Covaliu

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 29 dec. 2023, 20:46

Președintele COSR ar fi mulțumit dacă sportivii români ar obține 7 medalii la JO de la Paris, dar nu exclude și surprizele.

„Federațiile naționale au estimat 13 medalii. Dacă vor fi 7 medalii, aș fi fericit”, recunoaște Mihai Covaliu

Competiția sportivă supremă are loc anul viitor, între 26 iulie și 11 august. „Deși mi-ar plăcea să pot spune altceva, trebuie sa întăresc viziunea Comisiei tehnice olimpice pentru sportul de performanță, 5-7 medalii.

Ei au perspectiva întregului ciclu olimpic și au fost mereu realiști. Sunt oameni cu mare experiență în sportul mondial. Dacă mă gândesc la proiecția federațiilor naționale, unde s-au estimat 13 medalii, de la 11 federații, aș depăși limita optimismului.

Deci, dacă vor fi 7 aș fi fericit. Însă vom face tot ceea ce este necesar pentru a maximiza fiecare posibilitate pe care o avem. Repet, pot apărea surprize”, a declarat oficialul COSR.

Covaliu a apreciat în mod deosebit modul profesionist în care canotajul românesc a urmat în 2023 strategia pentru JO de anul viitor, dar și revenirea echipei feminine de gimnastică la întrecerea supremă.

„Remarc dominația canotajului la nivel european și mondial, modul profesionist în care își urmează strategia pentru Paris 2024. Remarc abnegația lui Cătălin Chirilă, depășirea unei limite pentru atleta Alina Rotaru, revenirea echipei feminine de gimnastică la Olimpiadă.

Trec la normale evoluțiile lui David Popovici, ale fetelor de la tenis de masă, dar și competițiile la care am participat anul acesta la juniori, și mă refer la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Maribor, unde am obținut 20 de medalii, 9 de aur, 6 de argint și 5 de bronz, situându-ne pe locul 4 dintr-un total de 48 de țări participante.

Și bineînțeles, participarea la Jocurile Europene din Polonia, unde România a obținut 17 medalii, 6 de aur, 6 de argint și 5 de bronz, și o clasare pe locul 15 în Europa. Rezultate care ne dau încredere pentru viitor”, a spus el.

Mihai Covaliu a trecut la dezamăgiri cazurile de dopaj ale Simona Halep și Mariei Boldor

Referitor la problemele financiare întâmpinate de federațiile sportive în 2023, Covaliu a afirmat că ele vor găsi întotdeauna ușa deschisă la COSR.

„Mă bucur că noi am fost constanți, că am sprijinit permanent sportivii care fac performanță. Aceasta este misiunea noastră. Am încercat, și am reușit, ca sportivii să nu simtă lipsuri în procesul de pregătire.

Federațiile au avut și au în COSR un partener loial și dispus să ajute. Ușile noastre, a mea și a secretarului general George Boroi, sunt deschise și am găsit soluții la toate problemele.

Sigur că îmi pare foarte rău de ceea ce s-a întâmplat cu Simona Halep, cu Maria Boldor de la scrimă, dar noi trebuie să mergem înainte și să nu mai repetăm greșelile din trecut.

Cu un management mai bun și cu oameni mai bine pregătiți avem șanse mai mari să ne atingem obiectivele propuse. Și încă ceva... împreună, este foarte important să lucrăm împreună, dar fiecare acolo unde poate și știe. Altfel, nu”, a adăugat Covaliu, potrivit AGERPRES.

53 de sportivi români au obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

Până în prezent, România a calificat 53 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris, dintre care 36 de canotori, prezenți în 11 bărci. 8 sportivi vor cocnura la două probe.

Federațiile sportive naționale își propun un număr de 13 medalii olimpice. Comisia tehnică olimpică pentru sportul de performanță a estimat un total posibil de 5-7 medalii pentru JO.

În anul preolimpic 2023, România a cucerit 7 medalii în probe olimpice la CM, dintre care 5 la canotaj, 1 la canoe și 1 la atletism.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News