Sporturi· 2 min citire

Mădălina Florea a câștigat pentru a doua oară circuitul mondial de alergare montană

Mădălina Florea

Mădălina Florea

Scris de Ion Gabriel Publicat: 25 oct. 2026, 16:30

Atleta română Mădălina Florea (CSM Sighișoara) a câștigat pentru al doilea an consecutiv circuitul mondial de alergare montană - Golden Trail World Series (GTWS), după ce s-a clasat pe locul al doilea în etapa finală de la Muju (Coreea de Sud).

„A fost cea mai grea cursă la care am luat parte vreodată”, a recunoscut românca

Mădălina Florea a fost cronometrată cu timpul de 3 h 25 min 46 sec, fiind devansată de islandeza Andrea Kolbeinsdottir, 03 h 19 min 56 sec pe cei 28,6 kilometri cu 2.313 metri diferență de nivel. Podiumul a fost completat de mexicanca Miriam Moralez Hernandez, în 03 h 29 min 12 sec, în timp ce pe locul al patrulea a încheiat o altă româncă, Mădălina Amariei, în 03 h 29 min 35 sec.

''Fiecare cursă la care am participat anul acesta m-a ajutat să câștig acest trofeu. Dificultatea extremă a cursei de la Muju a făcut ca această realizare să fie cu atât mai specială. A fost cea mai grea cursă la care am luat parte vreodată. Nu-mi mai simțeam corpul'', a declarat Florea pe site-ul circuitului mondial.

După victorii obținute în acest sezon în Canada, Austria și Elveția, Florea a ocupat primul loc în clasamentul general cu 1.164 de puncte. Pe podiumul s-au clasat două atlete kenyene, Caroline Kimutai (a opta la Muju), cu 1.016 puncte, și Ruth Mwihaki Gitonga (a șaptea la Muju), cu 982 puncte, etc.

Amariei a încheiat pe locul 11, cu 641 de puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News