Naționala masculină de polo a României a fost învinsă vineri, la Zagreb, de Spania, cu 7-24, în sferturile Campionatului European.
„România are 1.500 de poloiști, Italia are 1.500 de bazine”, a anunțat Alex Matei, președintele FR de Polo
Echipa României venea după o serie fantastică de patru victorii, dintre care trei în grupa D, 12-8 cu Olanda, 13-5 cu Slovenia și 8-7 cu Slovacia, și una în play-off, 18-11 cu Georgia.
Acest ultim succes a permis „tricolorilor” să se califice în sferturi și, implicit, să obțină biletele pentru CM care va avea loc anul acesta, la Doha, între 2 și 18 februarie. România nu a mai jucat la o astfel de competiție din 2013.
La întrecerea de luna viitoare, echipele se vor lupta nu doar pentru medalii, ci și pentru locurile de la Jocurile Olimpice din vară.
Alex Matei, fost component al naționalei și președinte al forului român, a explicat ce înseamnă această performanță.
„Am ajuns la federație de 2 ani jumătate. S-au mai făcut bazine în ultimii ani, avem Otopeniul, care este o bijuterie, avem Dinamo și Steaua, unde se pot organiza competiții internaționale, se poate organiza Champions Leaguea.
În 2021 aveam 800 de sportivi legitimați la toate categoriile de vârstă. În 2023 aveam legitimați în jur de 1.500 de sportivi. Așa mi-am dorit, am schimbat total strategia la nivel de copii și juniori și se pare că a avut succes.
Italia are 1.500 de bazine. Întotdeauna așa a fost în România, îmi place să cred că am avut calitate și dorință.
Acum se întâmplă. Le mulțumesc băieților pentru efortul depus și cred că și noi cei de la federație am reușit să le punem la dispoziție tot ceea ce au nevoie sportivii la un asemenea nivel”, a precizat Alex Matei, la Sport Total FM.