Charles Leclerc (Ferrari) va porni de pe prima poziție a grilei în Marele Premiu al Azerbaidjanului, a 17-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.
Pentru Leclerc este al patrulea an consecutiv cu pole position la Baku.
În acest an, monegascul a mai fost de două ori pe prima poziție a grilei, în Monaco și în Belgia. Leclerc s-a impus în cursa din Monaco și a mai câștigat un Grand Prix, pe cel al Italiei.
„Este unul dintre circuitele mele preferate ale sezonului. Ritmul a fost întotdeauna acolo, iar în Q3, în ultimul tur, am încercat un pic mai mult și timpul pe tur a venit frumos, am simțit mașina foarte bine și este uimitor să fiu în pole position. Gestionarea pneurilor va fi un lucru important mâine”, a declarat Leclerc.
În calificările de sâmbătă, pe locul doi s-a clasat Oscar Piastri (McLaren), pe trei a terminat Carlos Sainz (Ferrari), pe patru Sergio Perez (Red Bull), pe cinci George Russell (Mercedes) și pe șase Max Verstappen (Red Bull).