Sporturi· 2 min citire

Ce omagiu i-a adus Sebastian Vettel lui Ayrton Senna pe circuitul de la Imola VIDEO

Sebastian Vettel

Sebastian Vettel

Scris de Ion Gabriel Publicat: 19 mai 2024, 18:38

Fostul campion mondial Sebastian Vettel a pilotat monopostul McLaren din 1993 al regretatului Ayrton, Senna, pe circuitul la Imola (Italia).

Sebastian Vettel i-a comemorat pe Ayrton Senna și Roland Ratzenberger

Acest lucru s-a întâmplat în cadrul evenimentelor omagiale care marchează 30 de ani de la moartea pilotului brazilian.

Vettel a efectua patru tururi pe „Autodromo Enzo e Dino Ferrari” din Imola la bordul monopostului MP4/8 în care Senna a câștigat a 41-a și ultima sa cursă și care se află acum în posesia germanului, cu mesajul scris „Forever Senna”.

Sebastian Vettel-01

Triplul campion mondial Ayrton Senna (1988, 1989, 1991) a decedat într-un tragic accident produs la Imola, în timpul Marelui Premiu desfășurat pe 1 mai 1994, la o zi după ce austriacul Roland Ratzenberger își găsise moartea pe aceeași pistă.

Sebastial Vettel, care are în palmares patru titluri mondiale, s-a retras din Formula 1 în 2022. El a arborat un drapel brazilian și unul austriac în timpul tururilor pe care le-a efectuat, în aplauzele fanilor prezenți în tribune.

Sebastian Vettel-02

„Acum este mașina mea, a fost a lui. Este un moment incredibil pentru a-i comemora pe Ayrton și Roland, așa că este atât de emoționant”, a spus Vettel cu această ocazie.

Nepoatele lui Senna, Bianca și Lalalli, au vărsat câteva lacrimi atunci când Vettel a descris evenimentele din 1994 drept un weekend „foarte întunecat și tragic” pentru Marele Circ.

Sebastian Vettel-03

Joi, Vettel a organizat un omagiu alături de toți piloții, parcurgând pe jos pista circuitului de 4,909 km în tricouri comemorative, cu o oprire în virajul Tamburello, acolo unde Senna și-a găsit moartea într-un accident produs la o viteză foarte mare.

Weekendul tragic din 1994 a declanșat o revizuire majoră a siguranței în Formula 1, fiind impuse între altele protecții obligatorii pentru cap și gât, iar mai târziu sistemul de protecție Halo.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News