Sporturi· 2 min citire

A căzut un record mondial vechi de 16 ani! Devynne Charlton este cea mai rapidă din istorie la 60m garduri

Devynne Charlton

Devynne Charlton

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 12 feb. 2024, 16:40

Sprintera Devynne Charlton din Bahamas a stabilit un nou record mondial în proba feminină de 60 m garduri.

Devynne Charlton a bătut recordul mondoal la 60m garduri cu o sutime

Ea a fost cronometrată în 7,67, la reuniunea atletică în sală Millrose Games de la New York. Vicecampioană mondială a probei în 2022, Charlton a doborât recordul deținut de 16 ani de suedeza Suanna Kallur, 7,68, realizat la Karlsruhe (Germania).

„L-am auzit pe crainic spunând ceva despre un record mondial, dar nu am crezut până nu mi-am văzut numele și timpul pe tabela de marcaj.

Nu pot descrie acel moment. Când am văzut tabela, m-am simțit ușurată. Când îți stabilești un obiectiv și lucrezi, simți că ești în vârful lumii atunci când îl îndeplinești”, a spus ea, potrivit Sports Keeda.

În urma acestei performanțe, Charlton devine principala favorită la câștigarea medaliei de aur la CM în sală, programat luna viitoare la Glasgow (Scoția).

Ea s-a clasat pe locul 4 în proba de 100 m garduri la CM în aer liber de anul trecut, la Budapesta, după ce ocupase poziția a șasea în finala olimpică de la Tokyo, în 2021.

Julian Alfred are cea mai bună performanță mondială a sezonului la 60m în sală

La aceeași reunire de la New York, britanicul Josh Kerr a stabilit cea mai bună performanță din toate timpurile pe distanța de 2 mile (3.219 km), probă absentă din programul marilor competiții internaționale.

Campionul mondial en titre la 1.500 m a fost cronometrat în 8:00,67, doborând vechea performanță a compatriotului său Mo Farah (8:03,40, în 2015, la Birmingham).

Julian Alfred, o sportivă din Santa Lucia, finalistă la 100 m și 200 m la CM de la Budapesta, a realizat cea mai bună performanță mondială a sezonului la 60 m, cu timpul de 6,99, devansând-o pe jamaicana Shashalee Forbes (7,14).

Proba similară masculină s-a încheiat cu victoria americanului Christian Coleman, în 6,51. Coleman este deținătorul recordului mondial la 60 m, probă în care a cucerit titlul mondial în 2018 și argintul la ultima ediție a CM indoor.

Americanul Yared Nuguse a fost cronometrat în 3:47,83 în cursa de o milă (1.609 m) din cadrul Millrose Games, realizând a treia performanță mondială din toate timpurile, după ce se apropiase în 2023 de recordul mondial al etiopianului Yomif Kejelcha (3:47,01, în 2019).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News