Un atac armat într-o clădire din centrul Auckland, al doilea oraș ca mărime din Noua Zeelandă, a făcut trei morți.
Meciul de deschidere al CM feminin de fotbal este Norvegia – Noua Zeelandă
Incidentul a avut loc azi, în ziua deschiderii Campionatului Mondial feminin de fotbal feminin. Printre cei decedați se află și presupusul.
Autoritățile neozeelandeze au anunțat că întrecerea se va desfășura conform programului. Meciul de deschidere este Norvegia – Noua Zeelandă.
Premierul Chris Hipkins a estimat că nu există o amenințare la adresa securității naționale, iar CM, găzduit împreună cu Australia, începe cum este prevăzut.
Naționala Statelor Uniteam, care se află la Auckland, a anunțat într-un comunicat că toate jucătoarele și personalul sunt teferi.
Autorul atacului armatd in Auckland a fost găsit decedat
În cursul atacului armat, care a făcut mai mulți răniți, „autorul s-a deplasat prin clădire” trăgând „cu arma sa de foc”, a declarat comisarul interimar al poliției, Sunny Patel.
„Ajungând la nivelurile superioare ale clădirii, bărbatul s-a încuiat în puțul liftului, iar personalul nostru a încercat să dialogheze cu el”, a adăugat comisarul. „Alte focuri de armă au fost trase de bărbat și a fost găsit decedat la scurt timp mai târziu”, a mai afirmat Patel.
Poliția a declarat că două decese au fost confirmate până în prezent, pe lângă cel al agresorului. Forțele de ordine au raportat, de asemenea, numeroși răniți.
Polițiștii au răspuns în număr „important” la atacul armat și au izolat zona, a adăugat poliția, care a trimis la locul tragediei și un elicopter.
„Ceea ce s-a întâmplat este evident alarmant și asigurăm publicul că situația este sub control și că acesta a fost un incident izolat”, a declarat comisarul.
El a afirmat că „nu există niciun risc pentru securitatea națională”. Poliția a cerut populației să stea deoparte în timpul anchetei.