Jayson Papeau, devastat după eșecul cu Rapid: „Dacă am juca din nou, am pierde la fel”
Jayson Papeau
Jayson Papeau, revenit pe Giulești cu Unirea Slobozia, nu și-a putut ascunde frustrarea după înfrângerea categorică, scor 1-4, în fața celor de la Rapid. Mijlocașul francez a avut un discurs sincer, în care și-a criticat indirect propria echipă pentru lipsa de comunicare și coeziune, recunoscând superioritatea formației bucureștene.
Momentul-cheie al partidei a avut loc în minutul 7, când Rotund a ratat o mare ocazie pentru Unirea. Papeau nu l-a învinovățit pe colegul său, alegând să-l felicite pe portarul Rapidului, Aioani, pentru paradele sale.
Francezul consideră că lipsa de comunicare și de încredere între coechipieri a făcut diferența.
„A fost rău, mă simt rău, pentru că atunci când pierzi, n-ai cum să te simți altfel. A fost bine că am revenit aici și am fost aplaudat. Am tot respectul pentru fani. Dar nu pot fi fericit pentru mine și pentru clubul meu, pentru că am pierdut. Ar însemna să fiu lipsit de respect față de Unirea. Nu pot fi fericit, mai ales că am pierdut.
Rapid e una dintre cele mai bune echipe din Superliga. N-aș putea spune ceva rău despre această echipă. Au jucat foarte bine. Dacă am juca din nou cu ei și ar juca la fel, am pierde din nou. Au știut cum să joace, cum să se miște pe teren, au fost mult peste noi.
Chiar dacă am pierdut meciul, sper ca următorul să fie diferit. Acesta este fotbalul. Dacă faci o greșeală cu astfel de echipe foarte bune, te pedepsesc. E vorba de mentalitate. Am avut acea ocazie. Dar nu cred că a ratat Rotund, Aioani a avut o paradă foarte bună.
Dacă înscriam, nu știu ce s-ar fi întâmplat după. Poate pierdeam 1-10, poate câștigam 3-0. Se întâmplă în fotbal când nu înscrii din ocaziile pe care ți le creezi.
N-am reușit astăzi și de asta am pierdut. Noi n-am fructificat șansele. Trebuie să jucăm ca o echipă. N-am comunicat destul. Trebuie să ne transmitem unii altora energie pozitivă, informații pozitive și să ne concentrăm mai mult.
În special în astfel de meciuri, dacă nu vorbim, nu comunicăm, e foarte greu să progresăm. Avem jucători buni, trebuie să avem încredere în noi și vom face lucruri bune, vom juca altfel”, a spus Papeau, la Prima Sport 1.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























