Liga 1· 2 min citire

Ce mesaj a postat FCSB, după eșecul rușinos cu Metaloglobus: ”A oferit o surpriză neplăcută!”

FCSB. Foto: Profimedia

FCSB. Foto: Profimedia

Scris de Popescu Mihai Publicat: 19 oct. 2025, 08:31

Surpriză uriașă în Superligă. Metaloglobus București a reușit, sâmbătă seară, una dintre cele mai mari victorii din istoria clubului, învingând campioana en-titre, FCSB, cu 2-1, pe teren propriu.

Meciul a început cu emoții pentru gazde. În minutul 23, arbitrul Robert Avram a dictat penalty după un contact între Cisotti și Ely Fernandes, dar VAR-ul a întors decizia. După nici zece minute, situația s-a răsturnat: duelul dintre Irimia și Bîrligea a adus lovitură de la 11 metri pentru FCSB, transformată sigur de Florin Tănase în minutul 34.

Vicecampioana părea stăpână pe joc, dar totul s-a schimbat după pauză. Bîrligea a nimerit bara înainte de finalul primei reprize, iar la reluare, Ubbink a egalat spectaculos în minutul 48. Fără inspirație și fără ritm, roș-albaștrii au fost dominați de o echipă care a jucat cu sufletul. În minutul 55, Baba Alhassan a comis henț în careu, iar Huiban a transformat penalty-ul care a scris istoria serii.

FCSB a avut un gol anulat lui Octavian Popescu, în minutul 62, pentru un fault comis de Olaru, dar nu a mai contat. Echipa lui Charalambous a părut amorțită, incapabilă să reacționeze, deși a beneficiat de numeroase cornere.

Metaloglobus, echipa aflată pe ultimul loc, a produs șocul campionatului: prima sa victorie în Liga 1, chiar împotriva campioanei.

FCSB coboară pe locul 12, cu 13 puncte, la 15 lungimi de lider și la cinci de zona play-off. Metaloglobus rămâne ultima în clasament.

După meci, FCSB a postat un mesaj pe rețelele sociale. Echipa lui Becali le-a mulțumit celor care au fost prezenți la meci.

”FCSB a oferit o surpriză neplăcută în partida cu Metaloglobus, pe care Campionii României au pierdut-o cu 2-1, deși au condus cu 1-0 după primele 45 de minute.

Pentru roș-albaștri urmează partida de joi, din UEFA Europa League, împotriva celor de la Bologna FC, de pe Arena Națională (19:45).

Clubul nostru le mulțumește suporterilor prezenți la Clinceni, care și-au susținut favoriții pe toată durata partidei, în ciuda rezultatului neașteptat!”, a scris FCSB pe Instagram. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News