Surpriză uriașă în Superligă. Metaloglobus București a reușit, sâmbătă seară, una dintre cele mai mari victorii din istoria clubului, învingând campioana en-titre, FCSB, cu 2-1, pe teren propriu.
La conferința de presă de după meci a fost prezent și Adrian Șut a participat la conferința de presă de la finalul partidei și a declarat că a purtat o discuție la pauză cu ceilalți colegi în cadrul căreia au stabilit că ar fi necesar cel puțin încă un gol.
Cu toate acestea, adversarii s-au impus în a doua repriză a meciului.
”Este ceva incredibil ce ni se întâmplă. Un rezultat rușinos. Suntem dezamăgiți de rezultatul avut. În a doua repriză am jucat foarte slab. Ne simțim foarte prost, suntem rușinați.
Nu i-am luat de sus, chiar vorbeam la pauză că ar trebui să mai marcăm cel puțin un gol ca să stăm liniștiți. Am luat două goluri în șapte minute. Nu știu, suntem foarte supărați. Nu știm ce trebuie să facem. Ne pare rău că ne-am bătut joc de rezultatele de înainte.
Acest rezultat a venit de nicăieri. Ne-am antrenat foarte bine în perioada cu naționala. Nu ne putem explica ce s-a întâmplat în această seară. Suntem foarte supărați și ne prezentăm scuzele fanilor care sunt alături de noi.
Mai sunt câteva meciuri. E foarte dificil, trebuie să legăm victorii și nu trebuie să mai facem pași greșiți ca să intrăm în play-off”, a spus Adrian Șut la conferința de presă.