Gimnastică· 2 min citire

Gimnasta Simone Biles a doborât un record în SUA

Simone Biles

Simone Biles

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 3 iun. 2024, 14:09

Superstarul gimnasticii Simone Biles a câștigat, duminică, al nouălea titlu la individual compus, la Campionatele SUA de la Fort Worth (Texas), și continuă să se pregătească pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie - 11 august), pentru care încă nu a obținut calificarea.

"Obiectivul de astăzi a fost pur și simplu să mă simt confortabil și încrezătoare, pentru ca apoi să pot merge la selecții și să fac următorul pas spre Paris", a declarat Biles pentru NBC după competiție.

Pentru a se califica la Jocurile Olimpice, cvadrupla campioană olimpică va trebui să treacă de probele din perioada 27-30 iunie, la Minneapolis. Duminică, a doua zi de concurs după cea de vineri, ea a obținut 59,300 puncte pentru un total de 119,750 puncte, cu mult înaintea celei de-a doua clasate, Skye Blakely (113,850).

"Nu aș putea fi mai mândră de modul în care concurez în această perioadă a anului, de faptul că îmi construiesc încrederea încetul cu încetul și de faptul că ies în fața publicului pentru a face ceea ce fac la antrenamente", a adăugat ea.

Biles a revenit în competiție în august 2023, după o pauză de doi ani, în urma prăbușirii sale la Jocurile de la Tokyo, unde s-a retras din mai multe probe în 2021, suferind de "twisties" (pierderea orientării în spațiu).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Gimnastică