Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, 2-2, pe teren propriu, cu “U” Cluj-Napoca, în etapa a 25-a a Superligii.
Universitatea Craiova a condus “U” Cluj-Napoca acasă cu 2-0, dar s-a ales doar cu un punct
Echipa gazdă a condus cu 2-0 la pauză, prin golurile marcate de Lyes Houri (9) și Mihai Căpățînă (45), ambele din penalty.
https://www.youtube.com/watch?v=Y72ugWlwiWg
Primul a fost acordat după un fault comis de Bogdan Vătăjelu (sosit de la Universitatea Craiova la începutul sezonului) la Jovan Markovic, iar al doilea după un fault făcut de Roger la Ștean Baiaram.
“U” Cluj a redus din diferență în părimele secunde ale reprizei a doua, prin Valentin Gheorghe, unul dintre cei patru jucători trimiși în teren de Ioan Ovidiu Sabău la pauză
Egalarea a restabilit-o din penalty Dan Nistor, jucător la Universitatea Craiova între ianuarie 2020 și februarie 2023. Faultul fusese comis de Nicușor Bancu, care l-a agățat în careu pe Valentin Gheorghe.
Universitatea Craiova rămâne cu o singură victorie în ultimele șapte etape, iar în ultimele patru meciuri de acasă a obținut doar două puncte.
Echipa antrenată de bulgarul Ivaylo Petev se află pe locul 4, cu 38p, dar poate fi depășită de Farul, dacă echipa manageriată de Gheorghe Hagi învinge Dinamo acasă.
“U” Cluj are un singur punct în ultimele trei etape și o singură victorie în ultimele șase runde, fiind pe locul 8, cu 33p. singura echipă care o poate depăși este Petrolul, dacă se impune în deplasare, cu FC Hermannstadt.
Universitatea Craiova – “U” Cluj-Napoca 2-2 (2-0)
Marcatori: Houri (10-p), Căpățînă (45-p) / Gheorghe (46), Nistor (64-p)
Universitatea Craiova: Lazar – Vlădoiu (66 – Ian), Zajkov, Maldonado, Bancu – Crețu, Mateiu (86 – Kozulj), Căpățînă – Houri (66 – Mekvabishvili), Markovic (58 – Koljic), Baiaram (86 – Danciu). Antrenor: Ivaylo Petev.
“U” Cluj-Napoca: Gorcea – Pițian (46 – Simion), Masoero, Mitrea, Vătăjelu (46 – Anselmo) – Pănoiu (46 – Chintes), Bic – Roger (46 – Gheorghe), Nistor, Chipciu – Popa (78 – Doukoure). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Au arbitrat: Radu Petrescu – Mircea Grigoriu, Radu Ghingulea – Andrei Antonie
Cartonașe galbene: Bancu ‘87/ Vătăjelu ’11, Pănoiu ’19, Anselmo ‘86