Fotbal Intern· 2 min citire

Pleacă Liviu Ciobotariu de la FC Voluntari? Reacția antrenorului: „Am contractul acasă!”

Liviu Ciobotariu

Liviu Ciobotariu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 13 feb. 2023, 13:14

FC Voluntari a pierdut un nou meci duminică seară, pe teren propriu, contra celor de la FCSB (1-2). Liviu Ciobotariu a oferit o primă reacție după partidă.

Mai exact, antrenorul a vorbit despre situația echipei, dar și despre viitorul său. Iată ce a spus Ciobotariu.

„Am contractul acasă!”

„Situația noastră nu este OK, nu luăm puncte, suntem în zona fierbinte. Trebuie să încercăm să ne salvăm. Când pierzi patru jocuri la rând, nu e o situație gravă, dar este nedorită. Am avut un program foarte greu. Am jucat cu CFR Cluj, FCSB, Rapid.

Este posibil orice, nu am de unde să știu (n.r. - ce va face conducerea în privința antrenorului), dar trebuie să vă spun că mi s-a propus prelungirea contractului, din iarnă. Am contractul acasă, dacă vreau pot să îl semnez azi sau mâine.

Toți suntem supărați când nu avem rezultate. E clar că și conducerea, și jucătorii, și staff-ul trebuie să redresăm corabia atâta timp cât se poate. De mai multe lucruri depinde prelungirea contractului. Vedem! Eu nu am multe condiții.

Deocamdată, menirea mea e să scot echipa din aceste momente grele, după care voi vedea. Eu sunt răspunzător de rezultate și trebuie să gestionez bine situația”, a spus Liviu Ciobotariu, după eșecul cu FCSB.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News