Antrenorul român al echipei ucrainene Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a asistat la meciul dintre Rapid și Petrolul, câștigat de oaspeți cu 2-0.
„Jucătorii Rapidului nu s-au adaptat condițiilor de aici”, a remarcat Mircea Lucescu
Tehnicianul se află în țară, deoarece echipa pe care o pregătește va juca joi, de la ora 20:00, tot în Giulești, cu Aris Salonic, în manșa a doua din turul 3 preliminar al Conference League. În tur, echipa greacă s-a impus cu 1-0.
La finalul partidei dintre Rapid și Petrolul, cel mai titrat antrenor din fotbalul românesc a fost de părere că formația gazdă nu merita să piardă.
„Mi se pare un scor nereal față de ce s-a întâmplat pe teren. E presiunea foarte mare la Rapid, stadionul este extraordinar, iar ei sunt încă jucători care nu s-au adaptat condițiilor de aici, se vede asta.
E mai mult individualism la Rapid, față de jocul Petrolului, care a fost mai pe poartă. Rapidul nu merita să piardă. Nu ai cum să contești ce s-a făcut bun în această perioadă după un astfel de joc.
Campionatul este lung, suporterii trebuie să fie alături de ei, pentru că nu sunt jucători cu atât de mare experiență, să iasă singuri dintr-o astfel de situație.
Suporterii trebuie să înțeleagă că au un antrenor foarte bun, cu o experiență bogată. Rapidul își poate reveni. Cu un astfel de public, cu un astfel de stadion, nu se poate să nu-și revină”, a spus Mircea Lucescu.
Partida de joi va fi arbitrată de o brigadă din Austria. Centralul Sebastian Gishamer va fi ajutat la linii de Roland Riedel și Santino Schreiner, iar al patrulea oficial este Walter Altmann.