Echipa bucureșteană Dinamo a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-0, gruparea Sepsi OSK, în etapa a 11-a din Superligă.
Meciul a fost întrerupt din cauza scandărilor galeriei bucureștene
Bucureștenii au fost superiori în joc pe tot parcursul primei părți, când au și avut câteva ocazii bune.
Prima dintre ele a fost ratată de Karamoko, în minutul 13, apoi a venit rândul lui Opruț, în minutul 23, pentru ca un minut mai târziu Martin Pascual să deschidă scorul cu o lovitură de cap.
Alberto Soro a stabilit scorul pauzei, cu golul său din minutul 36. Armstrong a ratat în minutul 46, iar Cmilijanic a irosit cea mai mare șansă a gazdelor, în minutul 75, când a lovit bara pentru ca mingea să-i revină și să șuteze peste poartă.
Arbitrul Viorel Flueran a întrerupt meciul în minutul 82, din cauza scandărilor galeriei bucureștene, trimițându-l pe căpitanul Cîrjan să atenționeze fanii oaspeților.
În cele din urmă partida s-a reluat după două minute, iar Dinamo și-a respectat poziția de lider impunându-se cu 2-0 în deplasarea de la Sepsi și adunând 26 de puncte. Sepsi este pe locul 9, cu 13 puncte.