Echipa Corvinul Hunedoara a învins luni, în deplasare, scor 3-2, formația Oțelul Galați, în etapa a 10-a din Superligă.
VAR a validat golul din minutul 73 după 5 minute de analiză
Oaspeții au avut prima ocazie importantă a meciului de la Galați, Fabry trimițând puțin pe lângă bară, în minutul 16.
După numai patru minute hunedorenii au deschis scorul, înscriind prin Pîrvulescu. Patrick a fost aproape de egalare, în minutul 26, și la pauză a fost avantaj pentru echipa nou-promovată.
Gazdele au egalat prin Miguel Silva, care a înscris cu capul în minutul 50, apoi Florin Maxim a efectuat două schimbări inspirate. Abia intrat, Goodlad i-a adus în avantaj pe oaspeți, în minutul 62, dar în minutul 64 Bordun a egalat pentru gălățeni.
Golul victoriei oaspeților a venit în minutul 73. Un alt jucător intrat pe parcursul reprizei secunde, Gillard, a înscris și, deși părea că se afla în poziție de ofsaid, VAR i-a validat reușita, iar Oțelul Galați – Corvinul s-a terminat 2-3.
Echipa lui Florin Maxim se află la a treia victorie stagională și este pe locul 7, cu 13 puncte, în timp ce Oțelul e a 14-a, cu 10 puncte.