Concluzia antrenorului de la Oțelul, după eșecul din deplasare cu FCSB

Rui Duarte
FCSB a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii de fotbal.
Oțelul a avut o mare ocazie la 0-0
Golul lui Alexandru Stoian (65), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Valentin Crețu, a făcut diferența în acest meci în care Laurențiu Reghecampf a debutat în noul său mandat de antrenor la FCSB, iar portughezul Rui Duarte ca antrenor al Oțelului.
Stoian fusese introdus pe teren în min. 57, în locul lui Arnold Garita.
Oțelul a jucat aproape o repriză în zece oameni, după ce ivorianul Habib Sylla a fost eliminat în min. 51 pentru o intrare dură asupra lui Meriton Korenica.
Inițial, africanul a primit al doilea cartonaș galben, dar, la sesizarea arbitrajului video, avertismentul a fost anulat și arbitrul i-a arătat direct cartonașul roșu.
„A fost un meci dificil pentru noi. În prima repriză am încercat să stăm sus cu linia defensivă. Au fost și multe spații între linii, iar lor le-a fost ușor să le exploateze.
Apoi, ne-am reglat jocul. După ce Sylla a luat al doilea galben, cartonașul roșu, a fost mult mai dificil de gestionat.
Am încercat să ne apărăm, dar cred că am făcut două greșeli. În ambele situații noi am fost cei care au avut mingea. Trebuie să fim mult mai buni pe viitor.
Înainte de corner, Miguel a avut mingea. La Sylla cred că a fost cartonaș roșu. Faza s-a petrecut fix în fața mea.
Nu trebuia să facă alunecare, ci doar să atingă mingea. Avea deja un cartonaș galben. I-am explicat același lucru.
Am jucat împotriva unei echipe bune, pe un stadion mare. Pe viitor vom evolua mai bine, pas cu pas”, a declarat Rui Duarte, la flash-interviu.
Oțelul a avut o mare ocazie la 0-0, la lovitura cu capul trimisă de Pedro Nuno (50), dar portarul Ștefan Târnovanu a respins în bară.
Reghecampf a mai antrenat echipa bucureșteană în două rânduri (2012-2014, respectiv 2015-2017).
De la revenirea în Superligă a grupării de la malul Dunării, FCSB și Oțelul s-au întâlnit în principala competiție internă de opt ori, de șase ori au câștigat bucureștenii și de două ori s-au impus gălățenii.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























