Fostul oficial al Universității Craiova i-a oferit un sfat prețios tânărului jucător înaintea meciurilor din Bănie.
Sorin Cârțu, fosta glorie și fost președinte al clubului CS Universitatea Craiova, a intervenit direct în evoluția tânărului fotbalist Ștefan Baiaram, purtând cu acesta o discuție deschisă despre presiunea resimțită la echipă. Cârțu a dezvăluit sfatul pe care i l-a oferit jucătorului oltean înaintea următoarelor provocări competiționale.
”(n.r. despre Baiaram) Eu nu știu de ofertă concretă la club. Bine, atunci, cu declarațiile lui de acolo s-a grăbit, pe urmă au fost și anumite reacții împotriva lui...
Dar nu se opune nimeni, dar trebuie să cazi de comun acord. Acum e accidentat, ușoară accidentare. E o jenă musculară, dar nu s-a vrut să se riște cu el. În rest, joacă, trebuie să joace și să încerce să își atingă forma sportivă de anul trecut. N-au fost nu știu ce oferte, cum s-a scris. El trebuie să se detașeze. Aici e problema!
Detașează-te odată de ce vorbește lumea, ce se spune. Încearcă să intri în joc cu pase simple până începi să prinzi încredere, intri în joc și îți revii. El are calitate. Toată treaba e doar la el, să se ajute el singur. Nu are nevoie de nimeni. Trebuie să își facă o analiză radicală, el cu el”, a declarat Sorin Cărțu, la Prima Sport.