Dan Șucu a devenit unul dintre puținii investitori din fotbalul românesc, iar acesta are deja, conform declarațiilor sale, peste 40 de milioane de euro pe care i-a investit la clubul Rapid.
Cum trăiește Dan Șucu meciurile celor de la Rapid și Genoa. Omul de afaceri a recunoscut marea problemă pe care o are
Omul de afaceri care e cunoscut pentru că nu are o prezență publică foarte accentuată, în antiteză cu rivalul său de la FCSB, Gigi Becali, a povestit ce teamă are când vine vorba de meciurile echipelor pe care le patronează, Rapid și Genoa.
Șucu spune că a ajuns, uneori, să aibă mai degrabă sentimentul de supărare mai mare, când echipele sale nu câștigă, spre deosebire de bucuria care există după victoriile obținute.
„Nu e o chestie de bani, e o chestiune de atenție, de încrâncenare, de nervi. Sunt mai multe componente. Am câteodată sentimentul că atunci când pierdem un meci dezamăgirea a început să fie mai mare față de satisfacția când câștigăm un meci.
Asta mă sperie. Mai ales când pierzi în ultimele minute, tot așa, cât de fericit ești când câștigi și cât de trist când pierzi. Sau când era planul clar că aveai șanse mai mare să câștigi și nu reușești”, a spus Dan Șucu într-un interviu pentru ZF.ro.
În acest moment, Dan Șucu este acționar majoritar la Rapid, cu 90 la sută din acțiuni, în timp ce la Genoa, din luna decembrie a anului trecut, a devenit de asemenea acționar majoritar după ce a plătit 40 de milioane de euro.
Românul a făcut și o dezvăluire incredibilă și anume că echipa italiană are datorii istorice, din trecut, de peste 150 de milioane de euro, pe care încearcă de la an la an să le acopere printr-un plan bine pus la punct.