Adrian Mutu a ajuns la concluzia că lui Dinamo îi lipsește un atacant, un număr „9” veritabil, care să marcheze goluri pe bandă rulantă.
Legenda fotbalului românesc a venit cu exemple și a menționat perioada în care a antrenat la Rapid și îl avea la echipă pe Dugandzic. Mutu consideră că Rapid se află în aceeași situație și nu are un număr „9”, care să înscrie multe goluri.
Ce transfer i-a propus Adi Mutu lui Dinamo: „E imperial să-l aduci”
„Cred că lui Dinamo îi lipsește un atacant de mare clasă. Cred că asta-i lipsește. Mă uit la Dinamo, are un joc frumos, un joc complex, duce mingea acolo, însă nu are acel killer din fața porții, care ăla îți aduce puncte. Dinamo nu are un atacant care trece de 10 goluri, care se duce în zona aia.
Când am fost la Rapid și am intrat în play-off, am avut pe cineva care a făcut diferența, anume Dugandzic care mi-a dat 22 de goluri. Aici, Dinamo dacă ar putea să facă ceva în iarnă, ar trebui să aducă calitate.
Nu vreau eu să dau sfaturi celor din conducere, e cum văd eu. Ca să speri la mai mult și mai ales la o echipă de nivelul lui Dinamo e imperial să aduci un număr 9 care îți dă goluri în momente cheie. Să câștigi meciuri cu 1-0, 2-1 îți aduce puncte multe în economia clasamentului.
La Dinamo trebuie jucătorul care să facă diferența. Dinamo câștigă meciurile cu echipe mai modeste, dar când ajunge în derby-uri nu are jucătorul care face diferența.
Multe echipe îl blochează pe Cîrjan, atacurile lui Dinamo, dar să ai jucătorul de rasă, care dă gol și, atunci când e marcat, să facă diferența. Aia îi lipsește lui Dinamo. De-a lungul istoriei, Dinamo a avut atacanți mari și asta cred că îi lipsește lui Dinamo.
Când joci derby-uri normal că fiecare antrenor își face temele și blochează anumiți jucători. Diferența o fac jucătorii mari.
Lui Dinamo cred că-i lipsește un număr 9 mare, care să facă diferența. Te gândești de la Răducioiu, Mihalcea, eu. Tot timpul Dinamo a avut un atacant care face diferența și trecea de 10-20 de goluri”.