Italianul Giovanni Costantino a fost prezentat, azi, drept noul antrenor principal al echipei FCU 1948 Craiova.
„Giovanni Costantino este mult mai bine pregătit decât Nicolo Napoli”, este convins Adrian Mititelu
Patronul grupării, Adrian Mititelu, susține că antrenorul îi aduce aminte de compatriotul lui Nicolo Napoli din urmă cu două decenii, dar este mult mai bine pregătit. Napoli a pregătit FCU 1948 Craiova de 8 ori, iar în 2011 a fost și director tehnic.
„Îmi aduce aminte de Nicolo Napoli din urmă cu 20 de ani, chiar sincer vă spun, parcă îmi aminteam de Napoli, cam aceeași vârstă, dacă nu avea 39-40 de ani când l-am adus în România.
L-am ajutat să antreneze foarte mult timp în România, deși în 90% din timp a fost numai sub comanda mea, dar asta nu înseamnă că nu a avut calități de antrenor.
Giovanni este mult mai bine pregătit din punct de vedere profesional, comunică foarte bine, vorbește foarte bine și limba engleză, și limba spaniolă care la noi este foarte importantă. A promis că o să învețe în scurt timp și limba română”, a transmis patroinul echipei oltene.
„Nu se pune problema să fie schimbat foarte repede”, anunță Adrian Mititelu
Adrian Mititelu anunță că italianul are puteri depline și va fi stăpânul vestiarului. „Este un om care știe ce vrea în viață, e tobă de fotbal, mai are nevoie și de puțină șansă.
Dar eu ce pot să vă spun e că îi voi acorda tot sprijinul să reușescă pentru că el cunoaște fotbal, are dorință și o capacitate de efort ieșită din comun.
Sincer, am încredere în el. Oricum, nu se mai pune problema ca el să fie schimbat foarte repede așa cum anticipau niște prevestitori de-ai noștri pentru că m-am plictisit și eu de schimbat antrenori. Dacă nici el nu reușește, înseamnă că va fi foarte greu să reușească altcineva.
El este stăpânul vestiarului, are puteri depline. Eu o să îl ajut cu ceea ce depinde de mine. Am un presentiment foarte pozitiv în legătură cu acest om. Chiar cred că va face treabă.
Numai ghinionul poate să îl împiedice să facă treabă pentru că îl simt că e bun! Cred că e un moment istoric azi, pentru că eu cred că în fotbalul românesc a pătruns un antrenor care va ridica nivelul fotbalului românesc”, a încheiat Adrian Mititelu.