Fotbal Extern· 2 min citire

Olandezii recunosc progresul lui Dennis Man: „Așa se întâmplă cu multe transferuri”

Dennis Man. Foto: Profimedia

Dennis Man. Foto: Profimedia

Scris de Nicolae Dumitrescu Publicat: 26 oct. 2025, 14:58

De când a ajuns în Eredivisie, Dennis Man a făcut deja o impresie puternică în Olanda, chiar dacă adaptarea nu s-a produs imediat. Jurnalistul olandez Valentijn Driessen a observat că internaționalul român a avut nevoie de timp pentru a se acomoda la noua sa echipă, PSV Eindhoven, un lucru obișnuit în cazul transferurilor majore.

Driessen a lăudat calitățile lui Man, subliniind viteza, driblingul și șutul puternic ale jucătorului cotat la 10 milioane de euro.

„Tipul a jucat bine. Am văzut asta și împotriva celor de la FC Groningen. Bosz a spus și el atunci că lumea din afară se aștepta ca el să fie gata mult prea devreme. Așa se întâmplă cu multe transferuri, dacă se plătesc 15 milioane de euro, trebuie să fie pregătit imediat.

Man avea nevoie de puțin mai mult timp. Este rapid, are un dribling bun și un șut bun. Tot ce a văzut Bosz în el, Man începe să arate tot mai des acum. Jucătorii au nevoie de timp, pentru că se află într-un mediu nou”, a spus Valentijn Driessen, potrivit psvfans.nl.

Până acum, Man a adunat opt apariții pentru PSV, înscriind trei goluri și oferind două pase decisive. Performanțele sale remarcabile au inclus și o dublă în Liga Campionilor împotriva Napoli, care i-a adus titlul de Omul Meciului.

PSV ocupă momentan poziția a doua în Eredivisie cu 22 de puncte după nouă etape, și se pregătește pentru un derby crucial cu Feyenoord, care va avea loc duminică la Rotterdam.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News