Astăzi se dispută finala de la Wimbledon masculin, dar și actul final al Campionatului European între Anglia și Italia, de la ora 22:00.
Înainte de cele două jocuri, Novak Djokovic a declarat că își dorește să câștige Italia doar finala de la EURO 2020, nu și pe cea de la Wimbledon, acolo une sârbul se duelează cu italianul Matteo Berrettini.
,,Italia e în finală atât la tenis, cât și la fotbal. Mamma mia, Italia! Fantastic! Poate că Berrettini nu are nimic de pierdut în lupta cu mine, dar naționala Italiei sigur are ceva de pierdut în lupta cu Anglia.
Sper că ambele meciuri vor fi grozave. Nu mă înțelegeți greșit, și eu țin cu Italia, dar sper să câștige doar seara, pe Wemble.'', a declarat Novak Djokovic, potrivit Eurosport.