Fotbal Extern· 2 min citire

Continuă problemele pentru Nicolae Stanciu! Anuțul făcut la Genoa

Nicolae Stanciu. Foto. Profimedia

Nicolae Stanciu. Foto. Profimedia

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 18 oct. 2025, 08:30

Mijlocașul român nu are un sezon foarte reușit în Italia, iar pe lângă evoluțiile neconvingătoare, acesta are și probleme de natură medicală.

Nicolae Stanciu nu este în lotul lui Genoa pentru meciul cu Parma

Astfel, Nicolae Stanciu nu va face parte din lotul celor de la Genoa, pentru meciul cu Parma, ce se va disputa duminică, de la ora 16:00. Anunțul a fost făcut chiar de antrenorul formației genoveze, care a spus că, totuși, trupa antrenată de Dan Șucu se va putea baza pe Leo Ostigard, iar Maxwell Cornet are și el șanse bune de a fi pe teren.

„Ostigard s-a antrenat cu echipa toată săptămâna. Vom aștepta până mâine să vedem care este situația lui, însă cred că nu vor fi probleme pentru meciul de duminică.

Cornet s-a antrenat ieri și azi, iar mâine vom lua decizia. În schimb, Messias și Stanciu nu vor face parte din lot”, a declarat Patrick Vieira la conferința de presă ce precedă meciul dintre Genoa și Parma.

Va fi, astfel, al doilea meci consecutiv pe care Nicolae Stanciu îl ratează, asta după ce nu a jucat nici în runda trecută, cu Napoli. De asemenea, nici în lotul României nu a fost inclus din cauza faptului că a fost accidentat. Mijlocașul are în acest sezon 5 meciuri pentru Genoa, în care a reușit să marcheze o dată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News