Fotbal Extern· 2 min citire

Acuze la adresa conducerii FC U Craiova 1948: „A fost chiar o falsificare a semnăturii mele”

Giovanni Piccolomo

Giovanni Piccolomo

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 4 aug. 2023, 23:50

Fundașul brazilian Giovanni Piccolomo, plecat de la FC U Craiova 1948 în această vară, acuză conducerea clubului că i-a falsificat semnătura.

„A fost chiar o falsificare a semnăturii mele”, spune Giovanni Piccolomo după plecarea de la FC U Craiova 1948

Jucătorul a ajuns la clubul din Bănie pe 6 februarie și a jucat 10 meciuri pentru formația alb-albastră. A plecat la Avai FC, din țara natală, dar după despărțirea de formația din Bănie a reclamat-o la FIFA.

El susține că a semnat cu FC U Craiova 1948 un contract valabil pe 6 luni, dar în înțelegerea acestuia exista și o clauză de prelungire a contractului pe încă 2 ani. Numai că oficialii clubului i-ar fi falsificat semnătura pentru ca acea clauză să fie declanșată fără știrea sa.

Ca urmare, a lansat un proces la FIFA, acolo unde a denunțat clubul din Bănie pentru faptele comise. „A fost chiar o falsificare a semnăturii mele, iar asta aproape că a prevenit succesul meu de aici (n.r. – de la Avai). Au fost comise crime, multe. Vreau să îi avertizez pe ceilalți jucători. Dacă aveți oportunitatea să vă duceți la acest club, să nu o faceți.

Trebuie să îi mulțumesc agentului meu, tuturor pentru suport. Am petrecut câteva săptămâni la antrenament în timp ce situația nu era rezolvată”, a spus fotbalistul, potrivit ge.globo.com.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News