FCSB va evolua cu CFR Cluj, în deplasare, duminică, 17 aprilie, la ora 20:30, în ultima etapă a turului din play-off. Înaintea partidei directe, ardelenii au un avans de 5 puncte în clasamentul Ligii 1.
Fostul oficial din Liga 1, Grigore Sichitiu (73 de ani), a prefațat meciul dintre CFR Cluj și FCSB.
"Meciul de duminică este decisiv în proporție de 60-70 %. Dacă bate CFR-ul, atrunci 99% titlul e luat de echipa clujeană. Dacă bate FCSB, atunci lupta e relansată. În acest caz și Craiova va mai avea șanse dacă o învinge pe Farul.
Presiunea este extrem de mare pe jucătorii tineri ai FCSB-ului. Până acum, ei nu au jucat meciuri decisive pentru campionat. Victoria Craiovei a fost neașteptată. FCSB este avantajată pentru că jucătorii de la CFR au moralul scăzut”, a declarat Grigore Sichitiu la emisiunea Unu la 1, difuzată de Realitatea Sportivă.