„Alb-albaștrii” au cedat în Slovenia, scor 0-2, în prima manșă din turul 2 al Conference League, după ce au jucat încă din minutul 31 cu un om mai puțin pe teren în urma eliminării lui Denil Maldonado.
Jucătorul care l-a dezamăgit pe Sorin Cârțu după eșecul Universității Craiova cu Maribor: „Parcă lovea mingea medicinală”
Fostul președinte al Universității Craiova, Sorin Cârțu, nu s-a putut abține să nu facă glume pe seama unui fotbalist din echipa lui Costel Gâlcă.
„Au avut situația aia acolo când se putea finaliza, când a șters Ivan mingea cu capul la cornerul ăla scurt între Mitriță și Bancu. Bine era dacă intra mingea în poartă, dar frumos executat și frumos gândit.
Până la urmă a fost puțin de neșansă, dădeai golul ăla și poate Maldonado era mult mai concentrat și nu făcea greșeala aia. Îmi pare rău până la urmă de el, pentru că dintre toți fundașii noștri arăta o siguranță și ceva mai bine ca mulți.
Mitriță a mai încercat una, alta. Dacă el a făcut atât de puțin, mai făcea unul puțin, mai făcea celălalt puțin, vorbesc pe atac, ba Paradela, ba Mora… Oshima în primele faze parcă juca cu mingea medicinală, dădea încet, dar pe urmă parcă a intrat mai bine în joc. E mic, a pierdut toate duelurile unu la unu”, a declarat Cârțu, la Fanatik.