Conference League· 2 min citire

Ce a spus Sorin Cârțu despre Universitatea Craiova înaintea returului cu Istanbul Bașakșehir: ”Suntem în tensiune”

Sorin Cârțu

Sorin Cârțu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 28 aug. 2025, 11:12

Universitatea Craiova întâlnește joi, pe teren propriu, de la ora 20:30, gruparea turcă Istanbul Bașakșehir în returul din play-off-ului Conference League.

Sorin Cârțu, președintele de onoare al oltenilor, a declarat că orașul Craiova este martorul unui moment istoric, dar a subliniat că nu va fi ușor pentru jucători să obțină calificarea în faza principală a competiției.

"Nu greșiți cu nimic, suntem în tensiune toți, cei care iubim această echipă. Toți avem speranțe pentru partida de mâine. Suntem încărcați la maxim. Sunt alături de echipa asta, am fost aproape de câștigarea campionatului, apoi aproape de calificare în play-off-ul cu Beer Sheva. Acum e altceva, e meciul acesta decisiv. La Craiova simțim tot ce înseamnă atașamentul publicului, pentru tot ce înseamnă Craiova.

Nu știu ce a fost cu turcii. Cert este că e o echipă care nu face nimic întâmplător. Este o echipă foarte bună, ceea ce am realizat acolo este pentru că am făcut un meci foarte bun. Este un meci foarte dificil, este și presiunea calificării pentru că suntem foarte aproape. Turcii vor juca ultima carte. Ei au fost foarte surprinși de eșec. Mâine vor da totul. Așa cum cer la public, așa vreau să văd și de la jucători, în teren", a declarat Sorin Cârțu, în cadrul intervenției telefonice de la emisiunea Liga Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Conference League