Stefan Bărboianu l-a DESFIINȚAT pe arbitrul Iulian Dima: ”Și-a bătut joc de întreaga echipă, de mine!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 10 decembrie 2018, ora 09:30,
iulian dima
iulian dima

Astra Giurgiu a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii 1. Meciul a fost arbitrat de bucureșteanul Iulian Dima.

La finalul partidei, fundașul Concordiei, Ștefan Bărboianu, 30 de ani, a lansat un atac furibund la adresa centralului Dima. Jucătorul ilfovenilor a criticat prestația acestuia, precizând că arbitrul a fost contrazis chiar de unul dintre asistenți:

„O înfrângere ciudată, poate că am înnebunit eu şi nu mai ştiu fotbal. Am făcut un joc bun şi în prima repriză. Faţă de alte meciuri în care am jucat slab, acum am practicat un joc bun, am avut şi ocazii. A venit acea fază în care şi-a bătut joc de întreaga echipă, de mine. Ia, du-te acasă Bărboiene şi culcă-te şi odihneşte-te şi încearcă să te refaci psihic că a greşit un arbitru. Bun, n-a văzut el, bine, bă, dar când un tuşier îşi spune <<Nimic, Nimic, Nimic>>. Pe ce lume trăim, mă, oameni buni?

Citește și VIDEO | River Plate a câștigat pentru a patra oară în istorie Copa Libertadores

Şi noi jucătorii greşim şi el greşeşte. Dar când colegul tău îţi spune că nu e nimic. Am auzit şi eu şi alţii. Toată banca a auzit. Sunt mulţi. Înseamnă că toată Concordia a înnebunit şi el e super. Noi mergem acasă, strângem rândurile, mai trece o etapă, vedem ce va fi. Ei se duc, se liniştesc acasă, etapa următoare arbitrează. Eu i-am respectat, nu ştiu dacă de când sunt în fotbal m-aţi auzit vreodată vorbind un arbitru de rău, dar când îţi baţi joc. Mă duc acum acasă şi mă uit pe pereţi ca prostul. Centralul mi-a zis că e henţ. I-am zis tuşierului să-i spună ce a zis, nici nu mi-a răspuns. Nici măcar nu s-a uitat în ochii mei” a spus Bărboianu la Digi Sport.

fotbaliulian dimaarbitruliga 1stefan barboianuscandalastra giurgiuconcordia chiajnaarbitraj