Steaua – Tricolor 6-0. Roș-albaștrii mai speră la promovare! Succes categoric și pentru Rapid
UPDATE: În celălalt meci din play-off-ul ligii a patra, Rapid a câștigat și ea categoric cu Dinamo, scor 4-0, după golurile marcate de Goge, Pancu și Vlada (2).
Clasamentul din play-off:
1. Rapid – 9 puncte
2. Steaua – 6 puncte
3. Dinamo – 2 puncte
4. FC Tricolor – 0 puncte
CSA Steaua a învins-o la scor pe Tricolor, scor 6-0, iar pentru roș-albaștri urmează un meci crucial cu Rapid. Dacă se impun în fața giuleștenilor, steliștii merg la barajul pentru promovarea în liga a treia.
Pătrănoiu a deschis scorul cu cei de la Tricolor, încă din minutul 6. După un sfert de oră, lucrurile erau deja lămurite: Bâtfoi a înscris pentru 2-0.
Trei goluri și după pauză
Până la pauză, Răsdan a marcat și el, iar steliștii au făcut spectacol și după pauză. Au mai înscris de trei ori, prin Bâtfoi, Predescu și Răsdan.
Cum a arătat echipa de start a Stelei: Iancu – Zeciu, Pădureț, Sitaru, Radu – Olaru, Vîlcea, Răsdan – Pătrănoiu, Camara, Bâtfoi