Sprijin pentru Adi Mutu după ce a bătut palma cu Adrian Mititelu: ,,Va ajunge la fel mare antrenor cum a fost ca jucător”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 30 mai 2021, ora 14:31,
Adrian Mutu si Adrian Mititelu Jr.
Adrian Mutu si Adrian Mititelu Jr.

Noul antrenor al celor de la FC Universitatea Craiova este Adrian Mutu, după ce a semnat un contract valabil pe doi ani de zile.

După ce semnat înţelegerea cu gruparea olteană, Mutu va încasa împreună cu staff-ul său nu mai puţin de 30.000 de euro lunar, din care 14.000 de euro îi revin numai ,,Briliantului”.

Dani Coman, coleg de generaţie cu Mutu, a vorbit despre noul drum pe care a ales să meargă ,,Briliantul”. Chiar dacă ştie trecutul lui Mutu extrasportiv, acesta este convins că va deveni un antrenor la fel de bun pe cât a fost ca jucător.

,,Mă bucură foarte mult revenirea lui Adrian în fotbalul românesc. A avut rezultate foarte bune la echipa națională de tineret, îl cunosc de când aveam opt ani și știu că îi place foarte mult să stea zilnic pe teren, așa cum a făcut-o și când era jucător. Cred că va avea succes în cariera de antrenor, chiar zilele trecute ne-am întâlnit, am stat de vorbă cu el.

Adrian a făcut greșelile pe care le-a făcut în viață, dar un singur lucru nu putem spune despre el, că nu a fost un fotbalist mare. A fost un fotbalist imens, a avut o carieră frumoasă, care putea fi mult mai frumoasă dacă ar fi fost mai echilibrat, așa cum e acum.

Sunt convins că va avea o carieră în antrenorat, am văzut modul în care gândește fotbalul, pasiunea pe care o are pentru antrenorat, o să vedeți că va ajunge poate la fel de mare antrenor așa cum a fost jucător.”, a declarat Dani Coman, pentru Pro X.

Adrian Mutu vine la Universitatea Craiova în locul lui Eugen Trică, cel căruia nu i-a mai fost prelungit contractul după promovarea echipei în Liga 1.

Citeşte şi Cum poate fi demis Adi Mutu de la Universitatea Craiova! Clauza trecută în contract de Adrian Mititelu

realitateafc u craiovaadi mutuliga 1dani coman