Sportul românesc primește sprijin de la Guvern! Hulubei: „Speram la un cuantum mai mare”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 19 martie 2020, ora 10:35,
ludovic orban
ludovic orban

Guvernul a emis o Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în încercarea de a veni în sprijinul companiilor afectate de pandemia de coronavirus.

Sportul românesc urmează să primească și el ajutor. La solicitarea AFAN (Asociația Fotbaliștilor Amatori și Non-Amatori) s-au introdus si contractele de activitate sportiva în această ordonanță de urgență.

Art. XI. – (1) Pe perioada stării de urgență instituită prin Decretul Președintelui României nr.195/2020, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, respectiv a contractului de activitate sportivă , din iniţiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii, respectiv persoanele prevăzute la art. 67, alin (1) lit a)-c) din Legea 69/2000 a Educației Fizice și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, respectiv din 75% din drepturile în bani aferente contraprestației activității sportive, plătite din fondul de salarii, se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

  • 4125 de lei este suma pe care sportivii o vor primi de la stat.

„Era normal ca şi sportul să intre pe agenda acestor subvenţii pe care le acordă Guvernul într-o situaţie atât de dificilă. Recunosc că mi-era teamă ca nu cumva o dată în plus să nu fim luaţi în seamă, deşi toată lumea e conştientă cât de mult însemnă acest domeniu într-o societate.

Cu atât mai mult în cea română. Speram, totuşi, la un cuantum mai mare”, a declarat Emilian Hulubei, liderul AFAN, pentru digisport.ro.

Citește și ♦ A vrut să cumpere Rapidul și nu prea! Cerqueira a dat bir cu fugiții: ”Nu m-am văzut în viața mea cu acest om”

sprijin de la guvernludovic orbanCovid-19coronavirus