Spectatori în Liga 1 din luna octombrie? Ionuț Stroe: „Am discutat cu premierul. Lucrurile sunt stabilizate”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 14 septembrie 2020, ora 18:30,
stadion dinamo mesaj pch
stadion dinamo mesaj pch

Noul sezon al Ligii 1 nu a marcat revenirea spectatorilor pe stadioane. Acest lucru s-ar putea întâmpla în luna octombrie. Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a anunțat că pregătește norme clare pentru acest scenariu.

Din luna martie, de la debutul pandemiei de coronavirus, toate meciurile din România s-au disputat fără spectatori.

Mai multe cluburi din Liga 1 și asociații ale suporterilor au cerut permiterea accesului fanilor pe stadioane, într-un număr limitat.

Astăzi am discutat cu premierul chiar și în ședința de Guvern, 1 octombrie va fi data cu care vom avansa eventual un scenariu mai optimist. Vă spun sincer, vreau până la 1 octombrie să terminăm și discuțiile cu organizatorii de competiții și cu cluburile care organizează aceste partide. Apropo de acces, mare parte a responsabilităților ei o vor purta, pentru că depinde foarte mult cum îți organizezi accesul la stadion. La fel și respectarea locurilor în tribune. Depinde foarte mult și de suporteri.

Mi-e teamă să avansez termene. Depinde de această pandemie. Vedem că suntem pe un platou, panta ascendentă s-a domolit. Lucrurile par că sunt stabilizate la nivel de infectări în România„, a spus Ionuț Stroe la DigiSport.

ionut-stroe

CITEȘTE ȘI -> Simona Halep și-a aflat adversara din turul doi la Roma

coronavirusguvernministrul sportuluiliga 1ionut stroefotbal