Sorin Cârțu, mai fericit ca niciodată: ”Suntem cea mai bună echipă din campionat!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 29 iunie 2020, ora 09:22,
cartu fericit
cartu fericit

Sorin Cârțu (64 ani), președintele Universității Craiova, este în culmea fericirii după victoria cu CFR Cluj.

În Gruia, Craiova a condus cu 2-0, după reușitele lui Koljic (10′) și Mihăilă (56′), CFR a revenit în doar zece minute, prin Deac (60′) și Vinicius (70′), iar Cicâldău a reușit golul victoriei în minutul 88.

Oltenii s-au apropiat la doar un punct de liderul play-off-ului și visează la titlu după aproape 30 de ani de așteptare.

Imediat după meci, Sorin Cârțu, președintele oltenilor, a avut doar cuvinte de laudă la adresa elevilor lui Bergodi și a vorbit despre lupta la titlu.

”Am relansat campionatul. Avem șanse. Important e să avem continuitate și un echilibru maxim. Vrem să ajungem la ultimul meci să ne jucăm șansa pe teren propriu. Nici FCSB nu va ceda. Se vor gândi mai bine acum. FCSB rămâne în continuare o echipă importantă în această luptă. Avem 8 puncte față de Steaua… Dar mai au și ei de jucat cu Astra.

Dacă jucăm fără spectatori cu CFR Cluj se cam anulează suportul fanilor. Suntem echipa momentului, cea mai bună din campionat la momentul acesta. Merităm aprecieri și avem dreptul să visăm. N-avem niciun fel de problemă cu jucătorii, toți sunt semnați. M-aș bucura enorm pentru un titlu după aproape 30 de ani. Nu s-ar mai ține cont de distanțare.” a declarat Cârțu la DigiSport.

Vezi și VIDEO | Fiesta de la miezul nopții! Suporterii Craiovei au declanșat nebunia după victoria cu CFR

universitatea craiovadeclaratiisorin cartuliga 1