Sorana Cîrstea s-a întâlnit cu ministrul Sportului! Ce a spus despre revenirea în echipa de Fed Cup

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 07 noiembrie 2019, ora 20:05,
sorana-cirstea
sorana-cirstea

Sorana Cîrstea s-a întâlnit cu noul ministru al Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, pentru a discuta despre problema finanţării Federaţiei Române de Tenis. Jucătoarea de tenis a vorbit și despre revenirea în echipa de Fed Cup a României.

Din cauza unor probleme de natură juridică, statutul Federației Române de Tenis nu a fost aprobat, iar noua conducere nu a fost recunoscută de Ministerul Tineretului și Sportului. Prin urmare, FRT nu a primit finanțare.

Simona Halep, Sorana Cîrstea și Marius Copil au atras atenția că viitorul tenisului românesc este pus în pericol.

Am venit la MTS să cer asistenţă domnului ministru pentru a scoate Federaţia Română de Tenis din impas. Copiii şi juniorii din tenis sunt cei care suferă din toată această conjunctură. Iar acest demers nu l-am făcut pentru mine sau colegii mei de generaţie, ci strict pentru ceea ce înseamnă viitorul tenisului românesc, al sportului românesc. Am avut o discuţie foarte bună cu domnul ministru, dânsul a fost proactiv şi mi-a spus că va face tot posibilul să rezolve problema finanţării federaţiei.

Am venit să ajut şi să dau ceva înapoi sportului care mi-a adus atât de mult. E de datoria mea de cetăţean şi de jucătoare de tenis să încerc să ajut atunci când văd că suferă copiii care vin către sport pentru că nu mai există niciun fel de finanţare. Sper să se rezolve, eu am făcut ceea ce ţinea de mine„, a spus Sorana Cîrstea.

Fed Cup, decizie finală

Sorana Cîrstea a anunțat că nu vrea să revină în echipa de Fed Cup a României.

În momentul de faţă, nu. Decizia mea de a mă retrage cred că este una finală. În momentul de faţă nu există niciun motiv pentru care să revin asupra deciziei luate în decembrie anul trecut„, a precizat sportiva din Târgoviște.

Cîrstea (29 de ani) n-a mai jucat în Fed Cup de la începutul anului 2018. 29 de meciuri are Sorana Cîrstea în Fed Cup, la simplu și dublu, înregistrând 16 victorii și 13 înfrângeri.

CITEȘTE ȘI -> Continuă criza la Federația Română de Tenis! Anunțul ministrului Sportului

tenisechipafederația română de tenisromaniaministrul sportuluicîrsteafed cupionut stroesorana cirstea