Simona Halep, Marius Copil și Sorana Cîrstea au făcut front comun pe rețelele de socializare și au transmis mesaje prin care îl susțin pe Ion Țiriac și cer finanțare de la buget pentru Federația Română de Tenis. Sorana Cîrstea a fost acuzată că legătura pe care o are cu fiul lui Ion Țiriac este de fapt motivul postării.

Din cauza unor probleme de natură juridică, statutul Federației Române de Tenis nu a fost aprobat, iar noua conducere nu a fost recunoscută de Ministerul Tineretului și Sportului. Prin urmare, FRT nu a primit finanțare.

Simona Halep, Marius Copil și Sorana Cîrstea atrag atenția că viitorul tenisului românesc este pus în pericol.



Reacții vehemente împotriva Soranei

Presa mondenă a scris că Sorana Cîrstea s-a cuplat cu Ion Ion Țiriac. Din acest motiv, fanii o acuză pe Sorana că nu este obiectivă în privința președintelui Federației Române de Tenis.

În primul rând, dacă aveai coloană vertebrală refuzai să publici acest text servit„, „De când ești nora lui nea Ion parcă vezi viața altfel, joaca tenis, lasă politica, până la urmă ce treabă ai tu cu alegerile„, „De când ești cu băiatul lui, parcă îl apreciezi mai mult pe Țiriac„, sunt câteva dintre comentarii la postarea Soranei Cîrstea.

La 19 iunie, Ion Țiriac (80 de ani) a câștigat alegerile pentru președinția Federației Române de Tenis.