Fotbal Intern· 2 min citire

Sold out la peluze pentru derby-ul CSA Steaua - Academia Rapid. Câți spectatori sunt așteptați și profitul roș-albaștrilor

rapid-steaua

rapid-steaua

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 13 apr. 2018, 18:00

A mai rămas o zi până la marele derby al Ligii a IV-a, dintre CSA Steaua și Academia Rapid, programat sâmbătă, 14 aprilie, de la ora 19.45, pe Arena Națională. Oficialii din Ghencea au anunțat numărul tichetelor vândute.

Interesul major creat în jurul acestui meci a dus la vânzări record pentru Liga a IV-a, iar fanii încă mai caută bilete.

35.425 de tichete au fost vândute pentru meciul de sâmbătă.

steauaaa
"Am simțit nevoia să venim cu câteva precizări și date oficiale. E clar că a fost un interes major și toată lumea l-a perceput așa. E o partidă cu semnificație mare, un moment istoric pentru fotbalul românesc. În momentul de față, vândute, trimise prin curier și pretipărite sunt aproximativ 33.000 de bilete.

Lor li se adaugă cele 1.000 de abonamente de sezon și invitațiile acordate sportivilor din alte secții. 35.425 e, în momentul de față, capacitatea ocupată a stadionului. Azi s-au deschis casele de la Arena Națională. În mod clar, din estimările noastre, ne așteptăm să fie aproximativ 40.000 de oameni la meci!

Cele două peluze sunt epuizate, dar nu știu dacă biletele sunt achitate în întregime, mâine vom vedea exact. Știu că suporterii rapidiști au fost mai harnici în primele zile, dar situația s-a echilibrat", au precizat oficialii de la CSA Steaua.

100.000 de euro este profitul realizat de CSA Steaua din vânzarea biletelor.

„Dacă se vor vinde 40.000 de bilete, probabil că profitul va fi undeva la 200 la sută. În jurul a 100.000 de euro sau mai degrabă peste. E clar că pentru această partidă este foarte mult și ne comparăm cu Liga I. Partida este considerată a fi cu un grad ridicat de risc și s-au luat toate măsurile organizatorice. La cererea jandarmeriei am suplimentat numărul agenților de pază, de la 350, la 960. Asta a ridicat și costurile cu paza până la aproximativ 40.000 de euro. Dar fiind o parte importantă normal că am intreprins măsurile care trebuiau”, au mai precizat oficialii din Ghencea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News