ȘOCANT! Închisoare CU EXECUTARE pentru portarul echipei FC U Craiova!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 18 iulie 2018, ora 19:40,
Andrei Preda
Andrei Preda

Portarul și căpitanul echipei FC U Craiova 1948, Andrei Preda, a fost condamnat la închisoare cu executare de Judecătoria Craiova!

Andrei Preda (29 de ani) este acuzat că a bătut două persoane, frate şi soră, cu o bâtă. Decizia nu este definitivă.

Incidentul s-a petrecut pe 12 octombrie 2015, în parcarea unui bloc din Craiova.

Fotbalistul blocase mașina unui craiovean, iar acesta din urmă a început să claxoneze.

„Pentru a atenţiona persoana care îi blocase autoturismul, a claxonat de mai multe ori, împrejurare în care inculpatul Preda Romis Andrei a ieşit în faţa imobilului şi i-a adresat cuvinte jignitoare. Urmare a faptului că partea civilă i-a adresat, la rândul său, cuvinte jignitoare, inculpatul Preda Romis Andrei a mers la locuinţa sa, de unde a revenit având asupra sa o bâtă de baseball din aluminiu. Inculpatul a lovit partea civilă cu pumnul şi bâta de baseball în zona capului şi peste corp”, au reţinut procurorii în rechizitoriul întocmit, conform gds.ro.

În timpul scandalului a fost lovită şi sora bărbatului agresat. Victimele au avut nevoie de opt zile de îngrijiri medicale.

Andrei Preda, zis „Gogoaşă”, va trebui să achite daune de 12.000 de lei.

„Gogoașă” este un adevărat bad boy în Craiova! Acesta mai are un dosar pentru lovire și alte violențe înregistrat pe 22 iunie, anul acesta!

inchisoare cu executareportardosarandrei predalovirefc u craiova