ȘOC în gimnastica românească! Marian Drăgulescu, depistat cu probleme la inimă! Decizie radicală luată de medici!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 28 mai 2018, ora 16:45,
dragulescuuu
dragulescuuu

Alertă în sportul românesc! Gimnastul Marian Drăgulescu, 37 de ani, nu a putut face deplasarea la Cupa Mondială din Croaţia, din cauza unor probleme medicale. Doctorii i-au descoperit afecţiuni la inimă!

“EKG-ul a ieşit modificat. Medicii au descoperit nişte aritmii, motiv pentru care mi-au recomandat un consult de specialitate. Nu mi s-a eliberat avizul medical pentru a putea participa la competiţii.

Am fost deja la un spital privat, considerat a fi cel mai bun în materie de probleme cardiologice. Am fost monitorizat cu un holter. La al doilea EKG pe care l-am făcut acolo, lucrurile au ieşit normal.

Doctorii încă nu s-au pronunţat asupra unui diagnostic clar. S-a luat în calcul chiar realizarea unei ablaţii, dar momentan nu se ştie exact dacă voi face sau nu această intervenţie, care nu este una complicată.

Ca urmare a acestor probleme, nu am primit avizul medical de a concura la Cupa Mondială din Croaţia. Era un concurs la care eu mi-aş fi dorit să fiu prezent, dar, deocamdată, mai importantă este sănătatea”, a declarat, pentru TelekomSport, Marian Drăgulescu.

Acestea nu sunt primele probleme medicale pe care Marian Drăgulescu le-a avut în ultimii ani.În 2016, înainte de plecarea spre Jocurile Olimpice din Brazilia, gimnastul a acuzat dificultăţi la respiraţie. ”Aveam senzaţia de sufocare în timpul în care executam exerciţiul la sol. Ştiu că era vorba de un astm”, a spus sportivul legitimat la Steaua.

Citește și Marian Drăgulescu a pus pe jar Federația Română de Gimnastică! Amendă plătită de FRG din cauza campionului

ekgdoctoricontrolmediciprobleme la inimagimnasticatestecroatiadragulescucampionat mondial