FC U Craiova s-a despărțit de Nicolo Napoli, tehnicianul care a adus-o în fruntea clasamentului eșalonului secund.
Chiar după victoria istorică împotriva Rapidului obținută sâmbătă seară la Severin, oltenii au aflat că nu vor mai fi pregătiți de antrenorul italian. Anunțul a venit prin intermediul contului oficial de pe un site de socializare.
"Încheiere colaborare!
Clubul și Nicolo Napoli au reziliat de comun acord contractul !
Încetarea raporturilor a survenit la inițiativa antrenorului, acesta invocând motive personale! Clubul îi mulțumește lui Nicolo Napoli pentru activitatea depusă!", sună comunicatul grupării alb-albastre patronate de Adrian Mititelu.