Situație explozivă la Rennes înaintea meciului cu CFR Cluj din Europa League! La conferința de presă, antrenorul francezilor, Julien Stephan, l-a 'înțepat' pe directorul sportiv Sylvain Armand, care a criticat jocul echipei din ultima vreme.
Rennes este în criză, având 7 meciuri fără victorie în Ligue 1.
Pe 28 septembrie, Sylvain Armand s-a declarat nemulțumit de jocul echipei și de atitudinea jucătorilor, care "nu sunt concentrați, nu colaborează, vor să rezolve fazele personal, în detrimentul jocului de echipă", iar antrenorul Julien Stephan "nu se poate ascunde permanent sau să găsească scuze".
Meciul Rennes - CFR Cluj se joacă joi, de la ora 22:00. Francezii au un singur punct după două runde, iar ardelenii au trei puncte.
"CFR Cluj este o echipă experimentată, care se bazează pe un grup compact, cu o bună capacitate ofensivă, dar foarte puternică și la fazele fixe. Această echipă se dăruiește mult, este dificil de gestionat. Trebuie să mărim intensitatea jocului, să arătăm determinare pe teren.
Poziția mea de antrenor este fragilă, a fost slăbită în urmă cu câteva săptămâni, odată cu ieșirea mediatică a conducerii clubului. Însă sunt extrem de perseverent și de hotărât. Ca să rezum starea mea de spirit îl voi parafraza pe Churchill, care spunea că istoria va fi blândă cu el pentru că el intenționează să o scrie.
Am această stare de spirit, sunt foarte hotărât, colaborez bine cu staff-ul și jucătorii. Muncim mult și nu avem altă opțiune decât să ne creștem nivelul. Veți vedea mâine o echipă motivată, care va avea intensitate în joc", a spus Julien Stephan la conferința de presă, citat de L'Equipe.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News