Fotbal Intern· 2 min citire

Situație explozivă la Dinamo! PCH așteaptă scuze de la noul antrenor și demisiile lui Prunea și Bălănescu

mihalcea dinamo

mihalcea dinamo

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 12 mar. 2020, 11:38

Peluza 'Cătălin Hîldan' i-a transmis noului antrenor de la Dinamo, Adrian Mihalcea, că trebuie să își ceară scuze pentru declarațiile făcute. În plus, fanii cer demisia managerului general Florin Prunea și a președintelui Bogdan Bălănescu.

Adrian Mihalcea (43 de ani) a semnat un contract valabil până în vara anului 2021 cu Dinamo.

Campion al României (2000, 2002) și câștigător al Cupei României (2000, 2001, 2005), Adrian Mihalcea a înscris 68 de goluri în 181 de meciuri pentru Dinamo în Liga 1, fiind în primii 10 marcatori din istoria clubului din Ștefan cel Mare.

https://www.facebook.com/FCDinamoOfficial/photos/a.160943073959929/2761935243860686/?type=3&theater

"Mr Trainer - DA, Mr Trening - NU

Câteva lămuriri legate de noutățile de la echipă:

1. Problema lui Dinamo până acum NU A FOST ANTRENORUL, ci cei care au creat o atmosferă proastă în jurul echipei.
Antrenorul a plecat, băgătorii de strâmbe au rămas, deci PERICOLUL ESTE ACELAȘI.

2. Propunerea boardului DDB pentru postul de antrenor a fost alta. Cel propus de noi a refuzat.
Dacă ar fi acceptat, noi eram dispuși să ne asumăm totul.
(Permiteți-ne să nu dăm numele antrenorului. Avem motive întemeiate. În plus, pentru că știm care sunt persoanele din club care au informația, suntem curioși dacă va apărea în presă)

3. Adi Mihalcea a fost varianta lui Negoiță. Ne-am înțeles că Mihalcea poate veni doar dacă pică varianta noastră și DOAR DACĂ PLEACĂ PRUNEA.
Dacă Mihalcea este noul antrenor, PRUNEA TREBUIE SĂ PLECE. Altfel Negoiță ne-a tras în piept.

4. PLECAREA lui Prunea nu este o ambiție a noastră. Rezultatele din ultima vreme impun această măsură.
La prima lui conferință de presă alături de Neagoe a spus: "Dacă nu ajungem în playoff, PLECĂM TOȚI."

5. Negoiță trebuie să-și asume în totalitate rezultatele echipei de aici înainte.

6. Mihalcea trebuie să înțeleagă două lucruri și va avea susținerea noastră:

A - Un dinamovist trebuie să vorbească cu respect despre Dinamo indiferent unde activează. În momentul ăsta așteptăm scuze într-o declarație publică, așa cum a fost și afirmația prin care s-a dezis de trecutul dinamovist.

B - Colaborarea cu Florin Prunea este nocivă.

7. Așteptăm din partea lui Bălănescu să-și dea DEMISIA, exact așa cum a promis", este comunicatul Peluzei 'Cătălin Hîldan'.

https://www.facebook.com/PeluzaCatalinHildan/photos/a.631993166883816/3239490762800697/?type=3&theater

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News