Situație COMPLICATĂ pentru Alexandru Mitriță! ”Se va alătura lotului când va rezolva problema”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 14 februarie 2019, ora 14:34,
Mitrita New York
Mitrita New York

Alexandru Mitriță (24 ani) nu s-a alăturat lotului celor de la New York City în cantonamentul din Orlando. Atacantul român nu și-a primit viza și nu se poate antrena alături de noii săi colegi.

New York City se află într-un stagiu de pregătire în Orlando, însă Alexandru Mitriță nu se poate alătura lotului. Fotbalistul așteaptă să primească viza, iar apoi se va zbura spre America. Campionatul va începe în martie, iar NYC va întâlni Orlando City în deplasare.

”Alexandru Mitriță nu este cu New York City în Orlando pentru că își așteaptă viza. El se va alătura lotului când se va rezolva situația.” a scris Kyle Schnitzer pe Twitter, jurnalistul celor de la New York Post.

Fotbalistul a marcat deja pentru New York City. Acesta a punctat la primul meci pentru americani, în amicalul cu AIK Stockholm, scor 1-1. Partida a avut loc la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).

Universitatea Craiova a primit 7.4 milioane de euro pentru cedarea lui Alexandru Mitriță, jucător care a reușit 12 goluri și 4 pase decisive în acest sezon al Ligii 1.

alexandru mitrițăvizanew york cityproblema