„Sincer, și eu plecam în locul lui Mutu!”-Un fost atacant care a cucerit titlul cu CFR Cluj a vorbit despre situația echipei!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat miercuri, 03 aprilie 2024, ora 16:18,
Adrian Mutu
Adrian Mutu

CFR Cluj trece printr-o perioadă tulbure. Ardelenii au uitat gustul victoriei, însă umilința suferită în Cupă cu Corvinul Hunedoara (0-4) a încins puternic spiritele.

Adrian Mutu a decis să demisioneze după un asemenea rezultat. Despre situația echipei a vorbit George Țucudean, fostul atacant al ardelenilor.

„Sincer, și eu plecam în locul lui Mutu!”

„Din experiență, pot să spun că probabil au tratat cu superficialitate meciul. I-au luat de sus. Au avut ghinionul să ia roșu… atunci, e clar că se destabilizează puțin treburile. Dar nu mă gândeam să piardă. Când te conduc cu 1-0, 2-0, e foarte greu să revii de la scorurile astea, mai ales că ai un jucător în minus. Dar nu scuză atitudinea jucătorilor. Ce vină are antrenorul că jucătorii au fost slabi? Sunt jucători cu nume, foarte importanți.

Antrenorul suferă și e primul care renunță, cum s-a întâmplat în cazul ăsta, dar nu știu dacă asta o să rezolve problemele, pentru că, până la urmă, nu antrenorul a jucat. Atitudinea a făcut diferența. Inevitabil apare relaxarea asta, mai ales când joci cu o echipă de liga a 2-a, dar, dacă ești profesionist și știi ce ai de făcut, cu greu poate să te bată o echipă de liga a 2-a. Dar uite că se întâmplă și surprize.

Sincer, și eu plecam în locul lui Mutu. Asta e viața. Antrenorul este primul sacrificat, pentru că nu poți să schimbi 22 de jucători. Oricare antrenor, dacă era în locul lui, cred că era la fel de supărat. Acum, să nu luăm din meritele celor de la Corvinul, pentru că au jucat foarte bine”, a declarat George Țucudean, pentru PlaySport.

cfr clujgeorge tucudean