Simona Halep, viitoarea campioană la Australian Open? Ilie Năstase: „Nu știu cine mai poate să o bată”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 27 ianuarie 2020, ora 21:41,
DECERNARE – CETATEAN DE ONOARE – SIMONA HALEP
DECERNARE – CETATEAN DE ONOARE – SIMONA HALEP

Simona Halep și Ashleigh Barty sunt principalele favorite să câștige Australian Open în acest an, înaintea meciurilor din sferturile de finală. Ilie Năstase este convins că Halep nu poate fi învinsă de nicio jucătoare rămasă în competiția de la Melbourne.

Mai întâi, Simona Halep (28 de ani, locul 3 WTA) trebuie să treacă de estona Anett Kontaveit (24 de ani, 31 WTA).

Simona Halep nu a câștigat niciodată Australian Open, dar a jucat finala în 2018, fiind învinsă de către daneza Caroline Wozniacki.

Când am mai spus câte ceva critic despre Halep a fost spre bine ei. Acum este un moment bun să mai câștige un turneu de Grand Slam. Au plecat multe jucătoare de la Australian Open. Nu știu cine mai poate să o bată dintre cele care au rămas pe tablou.

Eu nu am pus presiune pe mine. Dacă ai fost numărul 1, asta i-am spus și lui Halep, nu mai contează că acum ești pe doi, trei sau cinci. Ea trebuie să uite și să fie foarte concentrată la turneele de Mare Șlem. Ai fost numărul 1 o dată, e de ajuns! Cred că toți jucătorii vor să facă performanță acolo (în turneele de Mare Șlem). Simona e ambițioasă, asta e cel mai important„, a spus Ilie Năstase pentru Mediafax.

CITEȘTE ȘI -> Anett Kontaveit se așteaptă la un meci infernal cu Simona Halep! „Va trebui să fac totul perfect”

australian openHalepilie năstasesimona halepNastase