Simona Halep și-a stabilit obiectivul pentru Roland Garros. Ce spune liderul mondial despre forma slabă prin care trece

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 14 mai 2018, ora 10:17,
Halep Roma
Halep Roma

Aflată deja la Roma, unde va participa ultimul turneu dinaintea celui de Grand Slam de la Roland Garros, Simona Halep e conștientă că nu traversează cea mai bună formă a sa, dar speră să găsească resursele pentru evoluții cât mai bune la cele două competiții.

Simona Halep, finalistă la ediția de anul trecut, va fi favorită principală la Roma. Jucătoarea noastră va avea primul tur liber, urmând să se dueleze în turul secund cu învingătoarea partidei dintre Viktoria Azarenka și Naomi Osaka, programată astăzi, la ora 14.30.

Pe aceeași parte de tablou cu Simona se mai află Caroline Garcia, cu care Halep s-ar putea duela în sferturile de finală.

„Normal că pentru mine Roland Garros e cel mai important turneu. Dau totul în fiecare săptămână. Aşa am făcut înainte de Melbourne, am fost şi am câştigat la Shenzhen ambele probe. Nu fac nimic special înaintea turneelor de Grand Slam.

Am doar grijă să fiu sănătoasă. Dacă nimic rău nu se întâmplă, tot timpul cred că sunt pregătită. Muncesc în fiecare zi, joc în fiecare zi. Obiectivul din acest sezon este un titlu de Grand Slam. 

Pot spune că nu am fost la cel mai înalt nivel, dar am jucat bine la Madrid. Nu iau lucrurile negative de la turnee. Am jucat în sferturile de finală de trei ori la rând, ceea ce e bine. Îmi place acel turneu, deci nu e nimic negativ”, a spus Simona Halep.

Simona Halep se află, începând de luni, pentru a 27-a săptămână pe locul 1 WTA, însă diferenţa faţă de a doua clasată, Caroline Wozniacki, a scăzut de la de la 1.265 la 425 de puncte.

Constănțeanca are acum 7.270 de puncte, după ce a pierdut în sferturi, la Madrid Open, turneu la care era deţinătoarea trofeului, în timp ce sportiva daneză a acumulat 6.845 de puncte.

wtasimona halepturneu romatenisroland garros