Simona Halep – Ons Jabeur, meciul zilei la Dubai! „Halep, un model de constanță în circuit”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 19 februarie 2020, ora 13:45,
halep-jabeur
halep-jabeur

Simona Halep (locul 2 WTA) joacă astăzi, după ora 17:00, în optimile de finală ale turneului de la Dubai, împotriva tunisiencei Ons Jabeur (45 WTA). Partida este considerată capul de afiș al zilei în competiția de categoria Premier care oferă premii totale în valoare de 2,9 milioane de dolari.

Halep (28 de ani) este principala favorită a turneului de la Dubai (Emiratele Arabe Unite) și a beneficiat de un prim tur liber.

Halep (28 de ani) a câștigat turneul de la Dubai în 2015, iar anul trecut a ajuns în faza sferturilor de finală, fiind eliminată de către Belinda Bencic, care a cucerit trofeul.

Citește și Chiricheș nu mai este dorit la echipa națională! „Nu joacă de ani de zile. Nu ne putem bate joc”

Este o plăcere să o urmărești pe Jabeur, dar cel mai probabil va avea mari probleme împotriva româncei, care are o viteză pe teren descurajatoare. Din luna ianuarie, Ons Jabeur le-a învins pe Johanna Konta, Caroline Garcia, Caroline Wozniacki, Wang Qiang și Alison Riske. Tunisianca în vârstă de 25 de ani a atras atenția la Australian Open, unde a ajuns în sferturi, prin stilul ei unic de joc. Jabeur combină puterea pură cu loviturile de finețe.

Principala favorită la Dubai, Simona Halep continuă să fie un model de constanță în circuit. Fără îndoială jucătoarea cu cea mai bună deplasare din WTA, este una dintre favorite să câștige fiecare turneu la care participă. Românca este unică prin faptul că poate să câștige meciuri în mai multe moduri. Dacă este în formă, Halep poate să scoată pe oricine de pe teren. Dacă este într-o zi mai slabă, deținătoarea a două titluri de Mare Șlem se poate baza pe mișcarea pe teren și pe constanță pentru a rămâne în joc.

Dacă Jabeur nu poate să găsească o metodă pentru a încheia punctul prin execuțiile ei, se anunță o zi lungă și mizerabilă pentru ea pe teren. În cele din urmă, ne așteptăm ca Halep (campioană la Dubai în 2015) să avanseze fără mari probleme„, scrie site-ul tennis.com.

Dacă va ajunge în faza sferturilor de finală, Simona Halep va juca împotriva învingătoarei din meciul Elise Mertens (Belgia, locul 19 WTA) – Arina Sabalenka (Belarus, 13 WTA).

Câștigătoarea turneului de la Dubai va primi 470 de puncte WTA și 696.860 de dolari.

CITEȘTE ȘI -> Simona Halep, aproape de retragere? Țiriac: „E femeie şi îşi doreşte copii”

turneuwtajabeurHalepdubaisimona halepons jabeur