Simona Halep, obosită după finala de la Doha. „Mereu vin aici cu inima deschisă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 16 februarie 2019, ora 20:03,
Halep-timeout
Halep-timeout

Simona Halep (locul 3 WTA) a pierdut finala turneului de la Doha, Qatar, în fața belgiencei Elise Mertens (locul 21 WTA). Românca a condus cu 6-3, 2-0, dar a avut probleme fizice spre finalul setului decisiv.

Mertens a câștigat cu 3-6, 6-4, 6-3, după două ore și 13 minute de joc. Halep a pus oboseala pe seama meciurilor de la Fed Cup.

Am vrut foarte mult să ridic acest trofeu frumos astăzi, dar nu am reușit. Elise merită din plin. Felicitări, Elise! Ai avut o săptămână extraordinară, mult noroc pe viitor. Ești o jucătoare foarte bună. 

A fost o săptămână foarte bună pentru mine, am ajuns în finală, chiar dacă am pierdut-o. Am fost epuizată după weekendul de la Fed Cup. Este un sentiment extraordinar că am ajuns până în finală aici. Mereu vin aici cu inima deschisă, de aceea poate că joc foarte bine„, a spus Simona Halep.

Organizatorii i-au dat șansa Simonei să transmită un mesaj pentru numeroșii fani prezenți în tribune: „Vă mulțumesc foarte mult că ați venit și m-ați susținut. Și celor de acasă le mulțumesc că sunt alături de mine cu tot sufletul„.

Simona Halep (27 de ani) rămâne cu 18 titluri WTA în palmares, dar va urca de luni pe locul 2 în lume.

Constănțeanca pleacă din Qatar cu 305 puncte în clasamentul WTA și 84.850 dolari.

dohaElise MertenswtaqatarHalepfinalamertenssimona halep