Simona Halep joacă și la dublu la Wuhan! Cine este partenera ei

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 21 septembrie 2019, ora 15:22,
halep
halep

Simona Halep, favorita cu numărul 4 a turneului de la Wuhan, China, s-a înscris și în competiția de dublu. Constănțeanca va face pereche cu Raluca Olaru.

Halep şi Olaru vor juca în primul tur împotriva echipei chineze Qianhui Tang/Xinyu Wang, beneficiara unui wild card.

Potrivit organizatorilor, meciul a fost programat duminică dimineață, în jurul orei 07:00, ora României.

Raluca Olaru (30 de ani) ocupă locul 36 WTA la dublu și a jucat trei semifinale în acest an: la Strasbourg, Eastbourne (alături de Simona Halep) și București.

Simona Halep s-a înscris la dublu pentru a avea un meci la Wuhan înaintea debutului pe tabloul de simplu, unde va juca direct în turul al doilea.

Cel mai probabil luni dimineață, Simona Halep (locul 6 WTA) va juca împotriva învingătoarei din partida Barbora Strycova (Cehia, locul 31 WTA) – Xiyu Wang (China, 140 WTA).

În ultimii doi ani, Simona Halep n-a câștigat niciun meci la Wuhan.

De această dată, românca are nevoie de un parcurs bun în China pentru a obține calificarea la Turneul Campioanelor (27 octombrie – 9 noiembrie).

Halepdublusimona halepwuhanturneuwtaraluca olaru